
Ca și prim pas al proiectului a avut loc o întâlnire cu directoarea școlii primare speciale din Șumuleu Ciuc, județul Harghita, școală la care învață exclusiv copii de origine romă, doamna Irenke Zaiba. Întâlnirea a fost urmată de o vizită la liceul Zeyk Domokos din Cristuru Secuiesc, unde Gyongyver Pavai, directoarea școlii, a prezentat programul național ”A Doua Șansă” la care participă și instituția de învățământ condusă de dânsa. Prin acest program special de educație, tinerii și adulții au posibilitatea de a- și continua studiile până la clasa a 10-a inclusiv, printr- un sistem special de școlarizare.
Proiectul a continuat cu o vizită la Penitenciarul din Târgu Mureș, unde își ispășesc pedeapsa 50 de deținuți juvenili cu vârste cuprinse între 14- 17 ani și 300 de deținuți cu vârsta între 18- 21 de ani. Aici participanții proiectului au asistat la o prezentare ținut de către un angajat din penitenciar, care se ocupă de programul educațional al deținuților și care a vorbit despre posibilitățile de educație și re- educație în cadrul instituției de detenție. Seria întâlnirilor a fost închisă cu o discuție cu D- na Angela Zsurzs, șeful Direcției Județene Pentru Protecția Copilului Harghita.

Întâlnirile și vizitele efectuate de către participanți au subliniat prezența analfabetismului în zilele noastre și au adus la iveală nevoia aprigă de instrumente noi, inovatoare și eficiente pentru combaterea analfabetismului.Un astfel de instrument a fost creat pentru a fi folosită de către cei care lucrează în acest domeniu, în special pentru începători (ONG-uri, cadre didactice, asistenți sociali, voluntari, etc). Materialul este disponibil pentru oricine dorește să afle mai multe despre analfabetism. Colectarea informațiilor despre diferite metode și strategii utilizate în combaterea analfabetismului este pus în slujba conștientizării unei probleme existente în societatea actuală și adâncirea cunoștințelor despre tema abordată. Sperăm că sugestiile și constatările grupului vă vor părea utile și că vor ajuta în conștientizarea problemei sub aspect global.
