JooMix - Joomla шаблоны CMS Joomla Help

Nagy Emese

Bună! Sunt Nagy Emese, și am sosit din Ungaria din capitala mediterană a județului Baranya, din Pécs.

 


Reședința de județ de la poalele Mecsekului oferă nenumerate posibilități pentru cei care locuiesc acolo și al turiștilor la fel. La universitate mai întâi am făcut specializare în ajutor de tineri, iar după aia în muncă socială, după aceea m-am angajat la o asociație civilă care operează case de cultură, unde la un scurt timp din voluntar am devenit lider de profesie și coordinator voluntar.
Vara asta am participat într-un proiect EVS de două luni la Tusnádfürdő, în cadrul căruia am ajuns și la Cristuru-Secuiesc, apoi am decis că din octombrie o să continui aici. Sub durata proiectului meu de zece luni mă ocup cu copii, țin ocupații de limba engleză pentru copii din grădinița locală, dezvoltând cu acesta competența lor.
A început să-mi placă foarte mult frumoasa mediu al orașului ăsta simpatic, oamenii drăguți și activitatea asociației care m-a primit.
În înăuntrul României Ardealul îmi este foarte drag, pentru că original aici am zărit lumina soarelui. Aș dori să descopăr câți mai multe părți din ea și să captivez vârfurile cele mai înalte ale ei.
După sfârșitul proiectului meu – dacă viața nu o aduce altfel – mă întorc în Ungaria și este între planurile mele că și mai departe o să mă anagajez în sfera tineret-social, și cine știe, poate o să continui în grădiniță. După speranțele mele experiențele însușite aici mă vor ajuta la dezvoltarea mea profesională, din care profită mediul meu și potențialaul meu loc de muncă.